Tragedie! Tânărul aflat în comă, după un accident de motocicletă, a murit

21 august 2018

Tânărul de 20 de ani, care a ajuns în comă la spital, în urma unui accident de motocicletă la Volovăț, în luna iulie, a murit la spital, luni, 20 august.

Emanuel Irimescu, Berti cum îi spuneau prietenii, s-a stins din viață după ce a stat în comă câteva săptămâni. Prietenii și rudele s-au mobilizat și i-au donat sânge, dar în ciuda eforturilor medicilor, tânărul a murit.

like facebook, suceava, news, stiri„Un tânăr de 20 ani, localnic, în timp ce conducea motocicleta, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens, intrând în șanțul de pe partea stângă a drumului, după care a intrat în coliziune cu timpanul unui podeț.  Din accident a rezultat vătămarea corporală gravă a motociclistului. Din cauza leziunilor suferite, acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, însă i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.  S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă””, spuneau polițiștii la momentul accidentului.

Apel disperat! Tânărul ajuns în comă la spital, în urma unui accident de motocicletă, are nevoie urgentă de sânge

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

One comment on “Tragedie! Tânărul aflat în comă, după un accident de motocicletă, a murit”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia