O patrulă din cadrul Secţiei 15 Poliţie Rurală Vatra Dornei a oprit pentru control pe DN 17 din comuna Poiana Stampei, la data de 14 august, autotractorul cu semiremorcă, condus de un bărbat de 31 de ani, din comuna Vama, care transporta material lemnos.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține documente legale de proveniență și transport a materialului lemnos, motiv pentru care, s-a solicitat sprijinul specialiștilor silvici, care, în urma inventarierii, au stabilit faptul că, acesta transporta ilegal cantitatea de 45,64 m.c. cherestea de esență rășinoase.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 5.000 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, materialul lemnos în valoare de 30.487 lei, a fost confiscat și predat în custodie personalului silvic, iar semiremorca a fost indisponibilizată.