Un accident rutier a avut loc, în noaptea de duminică spre luni, la Ilișești. Un autoturism a ieșit în afara părții carosabile. În mașină se afla o familie compusă din doi adulți și un copil.
Cei trei, conștienți, cu răni ușoare, au fost transportați la Unitatea de Primire Urgențe Suceava, pentru investigații suplimentare.
Au intervenit militarii Detașamentului de Pompieri Suceava, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2.
„În timp ce conducea autoturismul pe DN 17, din direcţia Gura Humorului spre Suceava, o femeie de 29 de ani din orașul Dolhasca, a adormit la volan, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a părăsit partea carosabilă, după care s-a răsturnat”, spun polițiștii.
Șoferița nu era băută.