Luni 06 Mai 2024, Actualizat acum 126 zile 12:00 am

Încă doi primari din Suceava au anulat zilele comunei și au ales să repare drumurile cu banii respectivi

Primarii din două comune din judeţul Suceava au anunţat că în acest an nu se vor mai sărbători zilele comunelor pe care le conduc. Edilii au arătat că vor redistribui banii ce urmau să fie destinaţi sărbătoririi zilelor comunei către localnicii afectaţi de inundaţii, scrie Adevarul.

Zilele comunei Slatina urmau să aibă loc în perioada 5 – 6 august 2018. Consiliul Local al Primăriei comunei Slatina a aprobat suma de 40.000 de lei pentru sărbătorirea zilelor comunei, însă banii vor ajunge la oamenii cărora le-a intrat apa în curţi şi case pe timpul inundaţiilor. De asemenea, banii vor fi utilizaţi pentru repararea drumurilor şi podeţelor distruse de apă. Primarul comunei Slatina, Vasile Vlăduţ Gherman, a mai avut în trecut o altă iniţiativă lăudată de comunitate. El a plătit din buzunarul propriu câte 50 de lei pentru fiecare poză în care erau surprinşi oameni care aruncau aiurea gunoi pe raza localităţii.

like facebook, suceava, news, stiriPrimarul comunei Stulpicani, Vasile Zancu, a anunţat şi el că sărbătoarea comunei condusă de el a fost de asemenea anulată. Zilele comunei Stulpicani urmau să aibă loc la data de 19 august 2018. Bugetul pentru organizarea manifestărilor nu fusese încă aprobat. În Stulpicani, au fost afectate de inundaţii peste 20 de gospodării, prejudiciul total produs de calamităţi pe raza comunei ridicându-se la suma de două milioane de lei. Cei doi edili au luat exemplu de la Decebal Isachi, primarul oraşului sucevean Dolhasca, care a anunţat faptul că va aloca suma de 80.000 de lei destinată organizării „Zilelor oraşului” pentru repararea drumurilor şi a podeţelor afectate de inundaţii.

Citeste mai mult: adev.ro/pctyc7


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*