Cei doi șefi de promoție de la Colegiul Militar din Câmpulung, felicitați de ministrul Apărării Naționale

31 iulie 2018

Cei doi șefi ai promoției 2018 „Centenarul Marii Uniri”, însoțiți de comandantul colegiului, colonel dr. Romeo-Aurelian Popovici și de directorul adjunct, profesor Vladimir Cerbu, au fost invitați, luni, la sediul Ministerului Apărării Naționale.

like facebook, suceava, news, stiriCu acest prilej, absolvenții Adina-Maria Vaman și Andrei-Alexandru Pușcașu au fost felicitați și premiați pentru reușita lor de către ministrul apărării naționale, Mihai Fifor.

Adina și Alexandru au fost stabiliți șefi de promoție în funcție de media obținută la examenul de bacalaureat și media generală pe ani de studiu. Adina a promovat examenul de bacalaureat cu media 9,63, iar Alexandru cu media 9,55.

„Suntem onorați să vă avem astăzi în fața noastră, pe cei care sunt vârful unei generații, cei care se pregătesc să devină ofițeri ai Armatei Române. Lucrul acesta trebuie să vă responsabilizeze și să vă facă conștienți că reprezentați un model și de modul în care veți evolua în carieră, în perioada următoare, depinde foarte mult cum va arăta generația care vine din urmă”, a  spus Mihai Fifor.

 

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia