Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

Mobilizare cu zeci de polițiști, jandarmi, pompieri, dar și voluntari pentru căutarea unei femei dispărute

Zeci de polițiști, jandarmi, pompieri, dar și voluntari au căutat aproximativ opt ore o femeie care a dispărut vineri seară.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, cms Ionuț Epureanu, la data de 20 iulie, în jurul orei 22:29, polițiștii SPR 9 Moara au fost sesizați direct de către un bărbat din municipiul Suceava, cu privire la faptul că o rudă a acestuia, respectiv o bătrână de 82 de ani, bolnavă de Alzheimer, a plecat de la domiciliu şi nu a mai revenit.
like facebook, suceava, news, stiri
Din primele verificări efectuate a rezultat că bătrâna locuiește împreună cu fiul său și familia acestuia, în comuna Ciprian Porumbescu. Aceasta este diagnosticată cu multiple afecțiuni medicale iar în data de 20.07.2018, ora 16.30, a ieșit din curte pentru a se plimba pe imașul din fața locuinței, cum obișnuiește. În jurul orei 17.00, fiul ei a observat că mama sa nu se află pe imaș, motiv pentru care a mers să o caute, totodată a alertat rudele, cărora le-a solicitat sprijinul. Au căutat-o până în jurul orelor 21.30, când au sesizat poliția.

Polițiștii au efectuat căutări în zonă și au solicitat sprijinul echipajelor din cadrul Poliției Municipiului Suceava, a echipajelor de jandarmi din cadrul IJJ Suceava și lucrătorilor ISU Suceava, deoarece în zonă se află un pârâu cu o vegetație bogată, iar terenul este accidentat. De asemenea, la cautări au fost mobilizați și 15 voluntari.

După aproximativ 8 ore de căutări fără întrerupere desfășurate de peste 50 de polițiști, jandarmi, pompieri și voluntari în dimineața zilei de sâmbătă, 21 iulie 2018, orele 06.00, bătrâna dispărută a fost găsită în grădina unei locuințe din comuna Ciprian Porumbescu, locuință situată la o distanță de aproximativ 1 km de cea a persoanei dispărute.

Femeia nu prezenta leziuni fizice, nu a fost victima vreunei infracțiuni, însă s-a solicitat intervenția unui echipaj medical pentru a o transporta la UPU Suceava în vederea internării la Secția Psihiatrie Burdujeni.

Cea în cauză a fost preluată de un echipaj medical din cadrul UPU Suceava şi transportată la UPU Suceava pentru investigaţii amănunţite. S-a luat legătura cu persoanlul medical, urmând ca după efectuarea tuturor consultaţiilor necesare să se ia în calcul şi solicitarea Poliţiei ca aceasta să fie internată la Secţia de Psihiatrie Burdujeni”, precizează Epureanu.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Mobilizare cu zeci de polițiști, jandarmi, pompieri, dar și voluntari pentru căutarea unei femei dispărute | Moldova24

Lăsați un comentariu

*