Vineri 29 Martie 2024, Actualizat acum 88 zile 12:00 am

Profesori suceveni obligați de directorii de școli să participe la examenele naționale. Giani Leonte: Folosesc calificativul de final de an ca formă de amenințare

Președintele Alianție Sindicatelor din Învățământ Suceava, Giani Leonte

Președintele Alianție Sindicatelor din Învățământ Suceava, Giani Leonte

Profesorii suceveni, care fac parte din comisiile de examen, se declară nemulțumiți de modul în care sunt plătiți pentru activitățile desfășurate ca supraveghetori sau corectori, dar și de presiunile care se fac asupra unor dintre ei de directorii de școli.

Președintele Alianție Sindicatelor din Învățământ Suceava, Giani Leonte, ne-a declarat că este o stare de nemulțumire generală în rândul profesorilor suceveni pentru că sunt supuși unor eforturi neplătite sau remunerate cu sume extrem de mici.

Sunt obligați să fie trecuți în condică ca și cum ar fi în concediu de odihnă, iar acest lucru îi nemulțumește pentru că astfel pierd din concendiu. Sumele pe care le primesc sunt foarte mici, sunt obligați să presteze mai mult de opt ore pe zi. Au fost făcute presiuni din partea directorilor de școli și au fost profesori amenințați că dacă nu se înscriu să participe la examenele naționale riscă să își piardă locul de muncă, la suplinitori mă refer. Ei sunt plătiți pentru o zi cu 56,5 lei, dar 10% se impozitează”, ne-a declarat Giani Leonte.

like facebook, suceava, news, stiriPotrivit acestuia, unii directori aleg ca formă de amenințare pentru a-i determina pe profesori să participe la examenele naționale și calificativul de final de an.

Directorii îi obligă să participe chiar dacă în metodologie nu se precizează așa ceva. În plus, ei trebuie să se deplaseze în altă localitate, pe banii lor, și încă nu se știe dacă își vor recupera banii, dacă li se va deconta acest drum, sunt nevoiți să semneze un contract de prestări servicii, iar o formă de amenințare este calificativul de final de an. Dacă primești un calificativ slab nu poți participa la concursul pentru gradațiile de merit”, susține liderul de sindicat.

Pentru examenul de bacalaureat, un profesor supraveghetor este plătit cu 56,5 lei brut pe zi, iar corectorul cu 9,35 lei brut pe lucrare. La Evaluarea Națională, profesorul supraveghetor este plătit cu 48 lei brut pe zi, iar cel care corectează lucrările cu 7,4 lei pe lucrare corectată.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*