Champions United este unul dintre cele mai importante evenimente naționale dedicate liceenilor cu performanțe, parte a programului educațional Creatori de Viitor. Este locul unde an de an, reunim zeci de liceeni, oferindu-le un program diversificat și interactiv, un mediu în care aceștia se lasă inspirați de mentori invitați și locul unde îi provocăm să aducă schimbare în societate. Lansat în 2014, proiectul a reunit până în prezent peste 900 de liceeni din peste 60 de localități din România și Republica Moldova.
Ediția cu numărul 11 are loc în perioada 28 august – 2 septembrie, la Cluj-Napoca și va găzdui 50 liceeni cu performanțe proveniți din toate colțurile țării. Participarea acestora este gratuită mulțumită partenerului principal al programului, Kaufland România. Evenimentul este organizat cu sprijinul Universității Babeș Bolyai.
Profilul participanților variază de la liceeni cu rezultate excepționale la competiții și olimpiade naționale și internaționale, la tineri care performează în sport, sunt activi din punct de vedere civic sau au o implicare deosebită în activități de voluntariat, ori liceeni care performează în zona culturii și a artei.
Din Suceava au fost selectați 2 liceeni cu rezultate excepționale.
Paul – Andrei Ungureanu, elev la Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava, s-a remarcat prin rezultate admirabile la competiții școlare, printre care amintim Mențiune a Olimpiada Națională de Creativitate Științifică (2023) și Premiul I la Rosef (2023). La Etapa Națională Cansat (2022), a câștigat Premiul I. În literatură, a obținut Premiul al II-lea la Festivalul Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi”, și premii de la revistele Porto-Franco și ALECART.
Ștefan Balan, elev la Colegiul Tehnic din Rădăuți, și-a construit un palmares remarcabil în competițiile internaționale de speedcubing, câștigând trei medalii de bronz la categoriile Pyraminx, 4×4 și 5×5. Pe terenul de fotbal, a demonstrat aceeași determinare, devenind vicecampion al ligii a 4-a de juniori Under 17 alături de echipa Bradul Putna.
An de an structura evenimentului diferă în funcție de anumite nevoi identificate, însă o constantă în cadrul proiectului sunt sesiunile Transform, în care invităm mentori – Creatori de Prezent, așa cum îi numim noi – persoane care fac performanță într-un domeniu (fie că e vorba de mediul antreprenorial, jurnalism, societate civilă, mediul academic, tehnologie ș.a.), să intre în dialog cu liceenii prezenți în program.
Începând cu ediția din 2021, am introdus un nou tip de sesiuni în agendă de tipul HARD TALKS. Luăm subiecte care nasc adesea polemică în societate și le tratăm cerebral, cu argumente indiferent de poziția avut față de subiect. Considerăm că societatea are nevoie încă de pe băncile liceului de acest exercițiu, din ce în ce mai des, acela de a purta un dialog în care putem crește și învăța unii de la alții, fără a pune pe primul loc diferențele dintre noi, ci mai degrabă respectul, empatia și argumentarea.
Printre invitații de anul acesta se numără: Dan Vodnar (profesor de Gastronomie moleculară și Biotehnologii alimentare în cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca; nominalizat în top 0.05% oameni de știință din lume), MIchael Bulzan (Director regional pe Europa, Africa, Asia Centrală și Orientul Mijlociu la Duke University), Gabriela Groza (psihoterapeut și avocat), Andreea Tănăsescu (fondatoarea La blouse Roumaine), Răzvan Cherecheș (profesor la Public School of Health, UBB), Mihnea Măruță (jurnalist și lector la UBB), Daniela Dumulescu (psiholog)