Luni 23 Septembrie 2019, Actualizat acum 265 zile 12:00 am


 

Prefectul Sucevei cere înlocuirea drapelelor rupte sau decolorate arborate la sediile primăriilor și a instituțiilor publice

Prefectul Sucevei, Mirela Adomnicăi, cere înlocuirea drapelelor rupte şi decolorate arborate la sediile primăriilor şi instituţiilor publice.

În contextul sărbătoririi zilei Ziua Drapelului Național, instituită la data de 26 iunie, prefectul Județului Suceava, Mirela Elena Adomnicăi, a solicitat unităților teritorial administrative din județul Suceava, printr-o adresă transmisă luni, 18 iunie 2018, să verifice dacă drapelele arborate la sediile instituțiilor se prezintă în stare bună și dacă dispunerea, ordinea și intensitatea culorilor acestora sunt conform legislației în vigoare.
like facebook, suceava, news, stiri
Potrivit solicitării înaintate de prefect, reprezentanții UAT-urilor trebuie să verifice dacă drapelul României arborat la sediul instituției are formă dreptunghiulară și o lățime egală cu două treimi din lungimea acestuia.

Lăţimea fiecărei fâşii de culoare trebuie să fie o treime din aceeaşi lungime. De asemenea, trebuie avut în vedere că dispunerea culorilor se face, începând de la lance, în următoarea ordine, care se citește de la stânga la dreapta: albastru-cobalt, galben- crom, şi roşu-vermion. În cazul în care culorile sunt aranjate în succesiune verticală, albastrul se poziţionează sus, urmat, evident, de galben şi roşu.

Solicitarea transmisă primăriilor are la bază prevederile din art. 12, alin. (1) din Constituția României, art. 1-8, Capitolul I, Arborarea drapelului României și anexa din Legea nr. 75/1994 din 16 iulie 1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice; art. 1-10, Cap. 1, Arborarea drapelului României din Hotărârea nr. 1157 din 21 noiembrie 2001 pentru aprobarea Normelor privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României.
Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998.


Loading...

loading...

1 Comentariu

  1. Pe-al vostru steag? says:

    Doamna prefect a procedat foarte bine,este de resortul funcției domniei sale sa se îngrijească de starea simbolurilor oficiale ale statului român! In același spirit insă,doamna prefect ar trebui sa se intereseze,sa pună întrebări,în legătură cu o problemă jenantă și scandaloasă care trenează,cu aproximație,de prin anul 1998, anume,sa afle și să ne spună și nouă de ce stema județului Suceava este in culorile unui stat vecin,respectiv galben-albastru,este aceasta doar o întamplare (ceea ce este foarte greu de admis!) sau o lucrare a unora care încă mai visează și la această jumătate din Bucovina care ne-a mai rămas…
    Iată cum arăta,firesc,după toate regulile heraldicii europene,stema județului Suceva in perioada interbelică,cu frumoasa cruce mitropolitană amintind de statutul vechi al Sucevei,de prima Mitropolie a Moldovei:
    http://prntscr.com/jx1sir
    Iata si actul normativ din 1928 care descrie stema judetului :
    http://prntscr.com/jx1u8s

    …și iată cum arată astăzi,o contrafacere grosolană,în stil sovietic,fară nici o legatura cu regulile heraldicii referitoare la simboluri și la cromatică,fără legătura cu istoria:
    http://prntscr.com/jx1v9b
    Vi se pare o situație normală,doamnă prefect al unui județ din Romania ca stema acestuia sa aducă,să semene,in mod vădit cu stema unui raion,regiune,sau cine-mai-știe-ce de prin Ukraina? Care deține jumătate dintr-un teritoriu străvechi românesc și ar mai vrea și cealaltă jumătate,daca nu ar fi,desigur,deranjul lor conjunctural cu urmașii lui Stalin pe (ca să vezi…) chestiuni teritoriale?
    Analizați această cromatică ukraineană… Nu vă trec fiorii?
    http://prntscr.com/jx1xm4
    http://prntscr.com/jx1y9o
    Cunoașteți,desigur,ca in cadrul Prefecturii există o structură specializată in probleme de heraldică,subordonata uneia regionale,cu sediul la Iași. Maniera in care această contrafacere penibilă și insultătoare a devenit „stema” județului Suceava poate să se devoaleze mai degrabă de către aceste structuri,de bună credință,desigur,în întregul lor sau ,poate,in cea mai mare parte a lor…
    Pentru ca noi observăm nu numai clișeul enervant și inflațios promovat de Flutur&Comp. cu : „ …Bucovină/veselă grădină…” dar și starea și de fapt și de drept in care doar grădinarii sunt veseli… Gradinarii și buruienile.

    Răspunde

Lăsați un comentariu

*