Marti 23 Aprilie 2024, Actualizat acum 113 zile 12:00 am

FOTO Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, s-a întâlnit cu șefii din sănătatea suceveană. „Spre sfârșitul anului încep livrările de ambulanțe noi”

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, se află la Suceava, prima vizită a ministrului fiind la Spitalul Municipal Fălticeni.  Ministrul Sănătății s-a întâlnit apoi, la Palatul Administrativ, cu manageri de spitale, unități medico-sociale, Casa de Asigurări de Sănătate, Direcția de Sănătate Publică, Serviciul de Ambulanță, Județean, iar apoi vizita a continuat la Spitalul Județean Suceava.

Ministrul a declarat că livrările de ambulanţe noi se fac de la sfârşitul acestui an, după ce se vor finaliza procedurile privind contestaţiile. Semnarea contractelor se estimează la începutul lunii iulie, după termenele care sunt în instanţe şi la Comisia naţională de soluţionare a contestaţiilor, „astfel încât spre sfârşitul anului să înceapă livrările de ambulanţe noi”.

Directorul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava, Alexandru Lăzăreanu, a declarat înainte de vizita ministrului că Ministerul Sănătăţii nu a alocat bani pentru investiţii în 2017 şi 2018, dar ministrul a replicat:

Eu am primit de la SAJ în luna aprilie o solicitare de investiţii. Deja în luna aprilie fondurile de investiţii au fost repartizate din ianuarie. Ce s-a repartizat ulterior e din fondul de rezervă. Ştiu ce probleme sunt”, a spus Sorina Pintea.

Fondurile pentru substația de la Vatra Dornei ar urma să fie alocate „în momentul în care va fi rectificarea bugetară şi disponibilizarea din fondul de rezervă, dar eu în aprilie am primit prima adresă, în 26 aprilie”, a spus Pintea. Investiţia este estimată la aproximativ 250.000 lei.
like facebook, suceava, news, stiri
Ministrul Sorina Pintea va participa la deschiderea oficială a Zilelor Medicale ale Sucevei, la ora 17,30, iar vineri va fi prezentă la deschiderea sesiunilor științifice din cadrul acestei manifestări aflate la a VII-a ediție.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*