Miercuri 08 Mai 2024, Actualizat acum 128 zile 12:00 am

La 14 ani, a furat mașina tatălui său și i-a dat-o unui prieten să o conducă. Cei doi minori, cercetați de poliție

Plimbarea cu mașina s-a terminat la poliție pentru doi puști din comuna Dărmănești. Marți, în jurul orei 00.30, în timp ce acționa pe raza comunei Grănicești, o patrulă din cadrul Secţiei 13 Poliţie Rurală Bălcăuți, a observat pe DC 38 din localitate, un autoturism al cărui conducător auto, la vederea echipajului de poliţie, a oprit, după care a fugit.
like facebook, suceava, news, stiri
În urma măsurilor operative întreprinse, polițiștii au stabilit faptul că, autoturismul a fost condus de un minor de 15 ani din comuna Dărmănești, care nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto, iar autoturismul aparţine tatălui unui alt minor de 14 ani, tot din comuna Dărmăneşti, care se afla în autoturism, în calitate de pasager, fiind sustras de acesta pentru a fi condus pe drumurile publice.

„În cauză s-a întocmit dosar penal, minorul de 15 de ani fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, iar cel de 14 ani sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” și ”încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că nu posedă permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural”, se menționează într-un comunicat al Poliției Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*