Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava organizează, în perioada 20 – 27 mai 2018, Concursul Internațional Studențesc de Calculatoare HARD & SOFT, aflat la a XXV-a ediție.
Hard&Soft este un concurs adresat studenților seniori din domeniile calculatoarelor, electronicii şi automaticii, care își propune să testeze competențele tehnice hardware și software și de relaționare socială ale viitorilor ingineri. Pe parcursul a cinci zile, echipe formate din câte patru studenți vor încerca, iar unii vor și reuși, să rezolve sarcini cu un grad ridicat de complexitate. O asemenea reușită solicită cunoștințe avansate din domeniile știința calculatoarelor, inginerie electronică și automatizări, referitoare la proiectarea sistemelor electronice, interfaţare, programare, utilizarea mediilor de dezvoltare software și hardware, testare și documentare, și nu numai.
Concursul a debutat în 1994 cu sprijinul profesorului John MILNER de la City University din Londra, în calitate de președinte al juriului pentru primele nouă ediții ale concursului. Incepînd cu anul 2003, coordonarea activității de jurizare a fost asigurată de profesorul Timothy HALL, de la Universitatea din Limerick, Irlanda.
Concursul Hard&Soft a devenit o competiție internațională de prestigiu, ocupând un loc privilegiat în programele manifestărilor studențești europene. De-a lungul timpului, echipe din principalele centre universitare din România, însumând peste 1000 de studenți, alături de reprezentanți ai mai multor universități partenere din Europa, s-au confruntat la Suceava cu provocări tehnice spectaculoase.
La ediția 2018 a concursului s-au înscris 16 echipaje – 9 echipaje din ţară (Cluj Napoca și Oradea cu câte un echipaj, București, Timișoara și Suceava cu câte două echipaje) şi 7 echipaje din străinătate (Cernăuţi și Vinița – Ucraina, Chişinău – Republica Moldova cu două echipaje, Novi Sad – Republica Serbia, Ilmenau – Germania și Hebei – China).
Pentru ediția 2018, juriul concursului este format din Timothy HALL, Universitatea din Limerick, Irlanda – președinte, Ciaran MacNAMEE de la aceeași universitate, Nela OLSAROVA și Nicolae FOICA de la ServiceXpert GmbH Munchen – Germania, Claudine LECOCQ și Jean Michel DUTHILLEUL de la Universitatea Lille 1 – Franța, în calitate de membri.
Concursul beneficiază de sprijinul Ministerului Educației Naționale, al Primăriei Municipiului Suceava şi al Consiliului Local Suceava, al Consiliului Judeţean Suceava, precum şi al unor firme implicate activ în încurajarea și afirmarea tinerilor care se formează în universitatea noastră prin competiție. Susținerea partenerilor va contribui la reuşita acţiunilor propuse, frontul comun astfel creat aducând un beneficiu de imagine firmelor respective, facultăţii noastre şi, nu în ultimul rînd, comunităţii ştiinţifice sucevene.
Prezentarea sistemelor realizate de echipele competitoare ca răspuns la tema-proiect propusă de juriu – un adevărat spectacol al unor aplicații puse în funcţiune – va avea loc pe parcursul zilei de vineri, 25 mai 2018.
Festivitatea de premiere se va desfăşura vineri, 25 mai 2018, începînd cu ora 16.30, în Aula din corpul E.