A amenințat un polițist cu moartea, spunându-i că va sfârși ca Sorin Vezeteu. Individul, sub control judiciar

15 mai 2018

Un individ este cercetat de procurori după ce a amenințat cu moartea un polițist, spunându-i că va sfârși precum polițistul de la Transporturi Feroviare, Sorin Vezeteu, care a fost ucis pe peronul Gării Burdujeni.

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au dispus la data de 15 mai 2018 punerea în mişcare a acţiunii penale şi au instituit măsura controlului judiciar pentru o durată de 60 de zile faţă de inculpatul M.C. sub aspectul comiterii infracţiunii de ultraj.

like facebook, suceava, news, stiriDin probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că la data de 26 aprilie 2018, în timp ce agentul de poliţie M.I.M. se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, efectuând activităţi specifice pe linia traficului rutier, a fost ameninţat cu acte de suprimare a vieţii de inculpatul M.C., acesta făcând referire la infracţiunea de omor din cursul anului 2017, comisă asupra unui agent de poliţie în Gara Burdujeni.

În cauză, urmărirea penală a fost efectuată de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.

„Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nici o situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, susțin procurorii.

Ucigașul polițistului Sorin Vezeteu s-a sinucis după gratii

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

One comment on “A amenințat un polițist cu moartea, spunându-i că va sfârși ca Sorin Vezeteu. Individul, sub control judiciar”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia