Duminică 19 Mai 2024, Actualizat acum 139 zile 12:00 am

Au chefuit cu mult alcool de 1 Mai, apoi s-au urcat la volan. Polițiștii i-au tras pe dreapta

Mai mulți șoferi au chefuit cu mult alcool de 1 mai, apoi s-au urcat la volan. Polițiștii i-au tras pe dreapta și i-au pus să sufle în etilotest.

La 01.05.2018, ora 03.45, o patrulă din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata, a oprit pentru control pe DN 29A, din comuna Adâncata, autoturismul condus de un bărbat de 35 de ani, din comuna Zvoriștea.
like facebook, suceava, news, stiriÎntrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

La 01.05.2018, ora 18.34, un echipaj din cadrul Poliţiei oraşului Siret, a oprit pentru control pe DC 35, din comuna Grămești, autoturismul condus de un localnic de 48 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

La 01.05.2018, ora 18.57, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, a oprit pentru control pe DC 46, din comuna Horodnic de Sus, autoturismul condus de un bărbat de 40 de ani, din comuna Horodnic de Jos.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

La 01.05.2018, ora 23.31, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control pe DN 17A, din comuna Dornești, tractorul neînregistrat, condus de un localnic de 45 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tractorul nu este înregistrat pentru a putea fi condus pe drumurile publice.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul neînregistrat” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Au chefuit cu mult alcool de 1 Mai, apoi s-au urcat la volan. Polițiștii i-au tras pe dreapta | Moldova24

Lăsați un comentariu

*