Vineri 10 Mai 2024, Actualizat acum 130 zile 12:00 am

Sensuri unice noi în municipiul suceava. Vezi unde sunt propuse!

O schiță generală de propunere a unor sensuri unice în municipiul Suceava este dezbătută la nivelul municipalității sucevene.

Potrivit viceprimarului municipiului Suceava, Lucian Harșovschi, consilierilor li s-a prezentat schița generală a sensurilor unice propuse, precum și schițe în detaliu pentru fiecare intersecție în parte.

like facebook, suceava, news, stiriSe propune ca direcția de mers să fie dinspre Stațiunea de Cercetări – Spital – Primărie – Tribunal – Parcul Central – Giratoriu parcare subterană – str. Petru Rareș (Piața Mare) – Autogară – Modern – Catedrală – Nordic – Lidl – Omv, închizându-se bucla. Mijlocul de transport în comun va avea o bandă specială și va circula în sens invers.

O serie de modificări trebuie făcute în trama stradală, în principal pe str. Petru Rareș (zona Pieței Mari) care va deveni cu trei benzi și pe Calea Obcinior care va avea cinci benzi (trei pentru închiderea buclei iar celelalte două în sens invers pentru traficul greu, până la finalizarea centurii și pentru mijloacele de transport în comun).

Schițele nu sunt finale, urmând ca după dezbaterea publică și obținerea avizelor, varianta agreată să fie aprobată în ședința de Consiliu Local din data de 31 mai.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*