Va sta 13 ani la închisoare pentru că a luat viața unui om. Victima a suferit chinuri de nedescris

21 aprilie 2018

Individul din comuna Dumbrăveni, care a ucis un bărbat într-un garaj din Suceava, și-a primit pedeapsa. Mihai Nastasiu a fost condamnat, vineri, de magistrații Tribunalului Suceava la 13 ani de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă.

Mihai Nastasiu, recidivist, și-a lovit cu atâta sete victima încât aceasta nu a avut nicio șansă.

Potrivit procurorilor, Florin Fodor, de 53 de ani, era prieten cu D. C., un bărbat care locuiește temporat într-un garaj din municipiul Suceava. Cei doi consumau destul de des băuturi alcoolice atât în diverse localuri şi baruri din oraş cât şi la garajul respectiv.  O altă persoană care frecventa acel garaj şi care socializa cu cei doi prieteni de pahar era inculpatul Nastasiu Mihai.

În cursul zilei de 09 noiembrie 2017, victima  s-a întâlnit cu D.C.M. şi au consumat băuturi alcoolice. În jurul orelor 22:45, cei doi s-au deplasat la garaj cu intenţia de a mai consuma băuturi alcoolice.

La scurt timp, la garaj a ajuns și inculpatul Nastasiu Mihai care a socializat cu victima şi cu martorul D.C.M.. Cei trei au consumat băuturi alcoolice (bere).

La un moment dat între inculpat şi victimă s-a iscat o altercaţie verbală ce a degenerat rapid în îmbrânceli reciproce. Au ieşit în afara garajului, unde victima a fost proiectată la sol, moment în care inculpatul a iniţiat un atac furibund asupra sa, lovind-o cu pumnii şi picioarele la nivelul corpului, în special în zona feţei. În apărarea victimei a intervenit martorul D.C.M. care a fost şi el agresat de inculpat, fiind înlăturat, tras de păr şi împins într-o parte.

În cele din urmă inculpatul Nastasiu Mihai a încetat să o mai lovească pe victimă, a târât-o în interiorul garajului, aşezând-o la sol, culcată pe o parte. La scurt timp după acestea, inculpatul Nastasiu Mihai a plecat de la faţa locului, iar D.C.M. a apelat SNUAU 112, solicitând intervenția medicilor. La scurt timp victima a decedat.

Potrivit concluziilor raportului medico-legal de necropsie moartea victimei a fost violentă, s-a datorat unui traumatism cerebral cu hematom subdural emisferic stâng instalat prin ruptura arterei cerebrale stângi şi contuziei cerebrale, asfixiei mecanice prin aspirarea sângelui în căile respiratorii inferioare ca urmare a fracturii de piramidă nazală. Leziunile au putut fi produse prin loviri active, repetate cu mijloace contondente urmate de cădere”, arată procurorii.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

One comment on “Va sta 13 ani la închisoare pentru că a luat viața unui om. Victima a suferit chinuri de nedescris”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia