Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

O nouă condamnare în dosarul traficanților de droguri din Rădăuți cu conturi în insulele Belize

O nouă condamnare a fost dată de magistrații Tribunalului Suceava în dosarul traficanților de droguri din zona Rădăuți, care aveau conturi în insulele Belize. Iosif Marian Grijincu a fost condamnat, marți, la cinci ani și patru luni de închisoare pentru trafic de droguri. Decizia nu este definitivă.

Grijincu făcea parte dintr-o grupare de traficanți de droguri care, în perioada 2011-2016, a acționat pe raza municipiului Rădăuţi. like-facebookLiderul grupării, Răzvan Percec, din Rădăuți, a comercializat, prin intermediul altor membri, un colet de 15.226 de grame de substanţe interzise (ce conţinea aproape 127.000 de pliculeţe), cu suma de 25 de lei pliculeţul. Membrii grupului infracțional organizat au fost sprijiniți, în activitatea lor infracţională, de către partenerele de viață (soţii şi concubine).

În timp, în gruparea infracţională au fost racolaţi tineri de încredere, aşa-numite „săgeți”, care au comercializat substanţele interzise, preţul per pliculeţ crescând de la 25 de lei 40 de lei.

În urma investigaţiilor s-a stabilit că numărul clienţilor de încredere era de peste 300.

În urma cercetărilor efectuate în cauză au fost efectuate un număr de 10 constatări în flagrant privind activităţi legate de traficul cu substanţe interzise, totalizând peste 8 kilograme de astfel de substanţe.

În același registru, au fost identificate bunuri imobile achiziționate sau construite de către liderii grupului infracțional organizat, reprezentând terenuri și case, 15 autoturisme de lux, precum și conturi bancare deschise în insulele Marshall, Belize și Ungaria în care aceștia au trimis sume importante de bani.

FOTO! Cinci indivizi din gruparea de traficanți de droguri au fost arestați. Vezi cine sunt!

 

Un individ care făcea parte din gruparea de traficanți de droguri cu conturi în insulele Belize, Marshal, a fost condamnat


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. O nouă condamnare în dosarul traficanților de droguri din Rădăuți cu conturi în insulele Belize | Moldova24

Lăsați un comentariu

*