Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

A condus beat și s-a izbit în mașina unui jandarm care își ducea fetița la spital. Cum a fost pedepsit bărbatul

Un bărbat, din comuna Straja, a condus beat și a produs un accident de circulație, după ce a intrat cu mașina pe contrasens lovind autoturismul unui jandarm care își ducea fetița la spital.

Alexander Iosif, de 28 de ani, a fost condamnat, vineri, de magistrații Judecătoriei Rădăuți la patru ani și șase luni de închisoare, el mai având anterior o condamnare cu suspendare.

Decizia judecătorilor de la Judecătoria Rădăuți este cu drept de apel.

Accidentul a avut loc pe 22 noiembrie 2014, pe drumul judeţean de pe raza comunei Straja. Jandarmul Daniel Valter se afla la o cabană cu un grup de prieteni, iar seara fetiței sale i s-a făcut rău așa că, deși băuse, a luat decizia de a-și duce copila la spital, soția sa neștiind să conducă.

În drum spre spital, mașina acestuia a fost lovită puternic de un autoturism Audi A4, condus de Iosif Alexander, în vârstă de 28 de ani, din Straja, care a scăpat volanul de sub control pe carosabilul umed şi a pătruns pe sens opus.

Alexander Iosif avea o alcoolemie de  1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior peste 2 la mie în sânge.

Jandarmul avea o concentraţie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, respectiv 1,20 la mie. Daniel și soția sa, Daniela, au fost răniți în accident, dar fetița a scăpat nevătămată.

El a recunoscut că a condus băut, fiind achitat de acuzaţii de Curtea Militară de Apel Bucureşti.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. A condus beat și s-a izbit în mașina unui jandarm care își ducea fetița la spital. Cum a fost pedepsit bărbatul | Moldova24

Lăsați un comentariu

*