Vineri 03 Mai 2024, Actualizat acum 123 zile 12:00 am

FOTO! Explozie la o locuință! O femeie a ajuns la spital cu arsuri grave

O explozie puternică a avut loc, joi dimineață, la o locuință în care se aflau doi soți și doi copii, din comuna Hănțești. O femeie de 33 de ani a suferit arsuri de gradele I și II și a fost transportată de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava.

Copilașii au suferit atacuri de panică, dar nu au fost răniți. Nici soțul femeii nu a prezenta arsuri.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) Suceava, Alin Găleată, la locul respectiv s-au deplasat două autospeciale și o ambulanță SMURD de la Detașamentul de Pompieri Suceava, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.

Se pare că explozia s-a produs de la o acumulare de gaze de la o butelie de aragaz.

„Nu a explodat butelia, ci deflagrația a avut loc în urma unei acumulări de gaze (de la butelie)”, a precizat Găleată.

Explozia nu a fost urmată de un incendiu. Casa, regim parter plus mansardă, a fost afectată cel mai mult în zona exploziei (bucătărie, baie și un hol), iar doi dintre pereții rămași în picioare, dar care prezentau pericol de cădere, au fost demolați de către pompierii militari, pentru a nu se înregistra și alte victime.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Patru case și două mașini afectate de explozia de joi dimineață | SuceavaNews.ro

Lăsați un comentariu

*