Sâmbătă 18 Mai 2024, Actualizat acum 138 zile 12:00 am

Fost șef al Serviciului Poliției Rutiere, condamnat la un an și două luni de închisoare cu amânare

Petru Jucan

Fostul șef al Serviciului Poliției Rutiere Suceava, comisarul Petru Jucan, a fost condamnat, marți, la un an și două luni de închisoare cu amânare. El a fost achitat pentru „instigare la abuz în serviciu având ca rezultat obținerea unui folos necuvenit” și „inducere în eroare a organelor judiciare”, dar a fost condamnat la șase luni de închisoare pentru  „instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată” și la un an de închisoare pentru „fals intelectual”. Instanța de fond de la Tribunalul Suceava a contopit pedepsele, iar Petru Jucan a fost condamnat la un an și două luni de închisoare, executarea pedepsei fiind amânată pe un termen de supraveghere de doi ani.

De asemenea, judecătorii l-au achitat pe agentul Ioan Stratu pentru „abuz în serviciu având ca rezultat obținerea unui folos necuvenit”.

Fostul șef al Serviciului Poliției Rutiere Suceava, Petru Jucan, a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție (DNA) Suceava pentru instigare la abuz în serviciu. Și asta după ce, în cursul lunii noiembrie 2013, l-ar fi determinat pe subordonatul său, agentul Ioan Stratu să introducă în aplicația electronică de evidență a abaterilor rutiere, mențiunea suspendării exercitării dreptului de a conduce a lui Cristian Marius  Emandi pe o perioadă de 120 zile.

like-facebookPotrivit procurorilor DNA, au fost vătămate interesele instituției din care fac parte inculpații Jucan Petru și Stratu Ioan, IPJ Suceava, prin crearea condițiilor ca sancțiunile contravenționale dispuse să nu fie aplicate în funcție de interese sau relații personale, și crearea totodată a unui pericol pentru respectarea legislației rutiere în materia siguranței circulației în municipiul Suceava, din moment ce conducătorii auto percep faptul că pot încălca regulile rutiere esențiale fără teamă că sancțiunile contravenționale aplicate să fie puse efectiv în executare.

Anchetatorii l-au trimis în judecată și pe Ioan Stratu, agent de politie în cadrul IPJ Suceava, pentru abuz în serviciu.

Jucan era acuzat și de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată pentru că l-a determinat pe inculpatul Emandi Marius Cristian să întocmeasca înscrisul în cuprinsul căruia să menționeze că solicită amânarea suspendării dreptului de a conduce din motive medicale și să antedateze cererea.

El era acuzat de fals intelectual după ce a întocmit o adresă, răspuns la solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, unde a scris fals că inculpatul Emandi Cristian Marius s-a prezentat în audiență la Serviciul Rutier Suceava solicitând amânarea perioadei de suspendare, motivând probleme de sănătate ale mamei sale, împrejurare în care i s-a comunicat că cererea a fost aprobată urmând ca după o perioadă de 90 de zile să se prezinte la Serviciul Rutier Suceava pentru a preda permisul de conducere.
Astfel, el ar fi dus în eroare a organelor judiciare.

Șoferul pentru care fostul șef al Serviciului Rutier Suceava a plătit cu funcția, condamnat la închisoare


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*