Polițistul Ciprian Șfichi va fi transferat la o secție de recuperare privată din Târgu Mureș, la cererea familiei

20 ianuarie 2018

Polițistul SAS Ciprian Șfichi, care a fost rănit cu o sabie, în timpul unei percheziții la Rădăuți, la începutul lunii decembrie a anului trecut, este în stare mai bună. El a fost supus unei noi testări la computerul tomograf, iar evoluția este favorabilă.

Medicii de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi spun că  acesta urmează să fie transferat la o clinică privată, pe o secție de recuperare neuromotorie, din Târgu Mureş, la cererea familiei.

Ciprian va trebui să revină la spital după o perioadă de recuperare, pentru efectuarea unei operaţii de reconstrucţie a calotei craniene.

Polițistul de la Acțiuni Speciale, de 35 de ani, Dan Ciprian Șfichi, care a fost tăiat cu o sabie la cap de un individ, în timpul unei percheziții la Rădăuți, lucrează de 12 ani în poliție. De altfel și tatăl său a fost polițist, iar fratele său este de asemenea polițist. El este căsătorit și are două fetițe.

Alte stiri

Răspunde-i lui Polițistul Ciprian Șfichi va fi transferat la o secție de recuperare privată din Târgu Mureș, la cererea familiei | Moldova24 Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 comments on “Polițistul Ciprian Șfichi va fi transferat la o secție de recuperare privată din Târgu Mureș, la cererea familiei”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia