Sâmbătă 21 Septembrie 2019, Actualizat acum 263 zile 12:00 am


 

Creditul de 25 de milioane de lei, pentru Sala Polivalentă Suceava, va avea altă destinație. La ce vor fi folosiți banii

Creditul de 25 de milioane de lei, aprobat de Consiliul Local Suceava pentru demararea lucrărilor la Sala polivalentă, va merge spre alte investiții. Și asta deoarece investiția la Sala Polivalentă a fost preluată de Compania Națională de Investiții.

„Sala Polivalentă este pe foaia de parcurs, avem scrisoarea oficială primită de la Compania Națională de Investiții chiar în cursul zilei de vineri în care ne spune că în comisia tehnico-economică a fost aprobată  documentația”, a precizat, în cadrul ședinței de Consiliu Local de luni, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

Astfel, consilierii locali au votat proiectul, iar conducerea municipalității se va îndatora pentru următorii 10 ani pentru a finanța 11 proiecte de investiții de interes public în municipiu precum: drumuri și parcări în cartierul de locuințe pentru tineri în zona Tătărași, rețeaua de gaz metan în Burdujeni Sat și cartierul Tineretului, acoperiș-modernizare Piața Burdujeni, modernizarea străzii Bogdan Vodă, modernizarea străzii Mihai Sadoveanu, reabilitarea monumentului ecvestru Ștefan cel Mare, construcție centru de documentare și informare la Colegiul Național „Petru Rareș”, sala de gimnastică la Colegiul de Informatică „Spiru Haret”, reabilitarea sistemului de transport distribuție a energiei termice în municipiul Suceava, amenajarea serei floricole, extinderea rețelei de alimentare cu apă pe strada Traian Țăranu.

 

 


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Primăria Suceava nu va putea accesa creditul de 25 de milioane de lei, în acest an. Află motivul! | SuceavaNews.ro

Lăsați un comentariu

*