Luni 29 Aprilie 2024, Actualizat acum 119 zile 12:00 am

FOTO! Accident grav la Dorna Arini. Două mașini s-au făcut praf, iar patru persoane au fost rănite (Update)

Foto: Costica Musca

Un grav accident rutier a avut loc, în noaptea de miercuri spre joi, în comuna Dorna Arini. Două autoturisme s-au făcut praf după ce s-au ciocnit frontal.

Patru persoane au fost rănite. Una dintre ele a rămas încarcerată și a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru scoaterea sa dintre fiarele mașinii.

Polițiștii susțin că în timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe DN 17B din comuna Dorna Arini, un tânăr de 19 ani, din localitate, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune frontală cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 46 de ani, din municipiul Vatra Dornei.

În urma accidentului, a rezultat rănirea conducătorilor auto, a unui tânăr de 18 ani din comuna Dorna Arini, pasager în autoturismul condus de tânărul de 19 ani, și a unei femei de 43 de ani, din municipiul Vatra Dornei, pasageră în celălalt autoturism , care au fost transportați cu ambulanţa la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale.

Conducătorul auto de 46 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, acestuia și celuilalt conducător auto de 19 ani, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.  În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural, potrivit polițiștilor.

 

 

 

 


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. FOTO! Accident grav la Dorna Arini. Două mașini s-au făcut praf, iar trei persoane au fost rănite | Moldova24

Lăsați un comentariu

*