Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

Doi bărbați au chefuit cu mult acool, apoi au ieșit cu mașina la plimbare. S-au oprit direct în șanț

Doi bărbați, de 31 și 36 de ani, au chefuit cu mult alcool, apoi au ieșit cu mașina la plimbare. Nu s-au perindat prea mult pentru că au ajuns cu mașin în șanț.

Totul s-a petrecut vineri, puțin după miezul nopții, pe str. Humorului, din comuna Moara.  Polițiștii deplasați operativ la faţa locului, au identificat în şanţul unui imobil, al cărui podeț a fost avariat, un autoturism, iar în imediata apropiere, doi bărbați, unul de 31 de ani și celălalt de 36 de ani, ambii din comuna Cornu Luncii, aflați vizibil sub influenţa băuturilor alcoolice și care, au refuzat să declare care dintre ei a condus autoturismul.

Întrucât emanau halenă alcoolică, polițiștii le-au solicitat celor doi bărbați să se supună testului cu aparatul etilotest, însă aceștia a refuzat, motiv pentru care, au fost conduși la spital, unde, li s-au prelevat mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „distrugere” și „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, cercetările fiind continuate de polițiști pentru stabilirea cu exactitate a persoanei care a condus vehiculul”, precizează IPJ Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*