Accident la Șcheia! Trei persoane au fost rănite

14 decembrie 2017

Un accident a avut loc pe un drum comunal din Șcheia, miercuri. În timp ce conducea autoturismul într-o curbă, pe DC 74, din comuna Şcheia, o localnică de 44 de ani nu a adaptat viteza, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers și a pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune frontală cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 58 de ani din oraşul Salcea.

În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a celor doi conducători auto, precum şi a unei femei de 41 de ani din orașul Salcea, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 58 de ani, ce au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

„Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, arată IPJ Suceava.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia