Joi 28 Martie 2024, Actualizat 12:00 am

O femeie a încercat să mituiască un jandarm pentru a-i permite să intre peste rând la Permise Auto (Update)

O femeie este cercetată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava după ce a încercat să mituiască un jandarm care asigura paza la la Iulius Mall Suceava, în zona unde îşi desfăşoară activitatea Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Suceava, pentru a-i permite intrarea peste rând la ghişeu.

 Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava efectuează cercetări faţă de  L.E.P. pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă după ce  subofiţerul de jandarmi din cadrul IJJ Suceava a dat-o în vileag.

Anchetatorii arată că la data de 14 noiembrie 2017, un cadrul militar MAI, subofiţer al IJJ Suceava care se afla în executarea misiunii de pază şi menţinerea ordinii publice la obiectivul „Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Suceava” situat în complexul Iulius Mall Suceava, a fost abordat de femeia L.E.P. care i-a solicitat ca în schimbul sumei de 200 ron să-şi folosească influenţa pe lângă angajaţii instituţiei publice în vederea urgentării depunerii dosarului pentru înmatricularea unui autovehicul.

„La data de 15.11.2017 procurorul de caz a dispus începerea urmăririi penale in personam faţă de suspecta L.E.P. pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prev. de art.292 alin.1 Cod penal. Cercetările continuă pentru stabilirea situaţiei de fapt şi pentru tragerea la răspundere penală”, susțin procurorii.

 


Loading...

loading...

3 Comentarii

  1. gheorghe says:

    Pericolul mare nu este la randul acela de oameni.Șpaga mare și periculoasă e cea de la PERMISE AUTO-in special ,,ORAȘUL,,,INTRE INSTRUCTORI ȘI EXAMINATORI și care apoi se soldează cu accidente infernale și crime cu premeditare din traficul sucevean.

    Răspunde

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Tentativă eşuată de mituire a unui jandarm pentru a permite intrarea peste rând la un ghişeu de la Permise Auto | Moldova24
  2. O femeie a încercat să mituiască un jandarm pentru a-i permite să intre peste rând la Permise Auto (Update) | Moldova24

Lăsați un comentariu

*