Tragedie într-o familie din comuna Fântânele, unde un tânăr și-a pus capăt zilelor chiar de ziua sa. Marți, 31 octombrie, tânărul a împlinit 20 de ani, dar în loc de motiv de bucurie, acesta s-a spânzurat de o salcie, seara, undeva la marginea unui drum.
A doua zi el a fost găsit găsit mort de un localnic, care a sunat la 112. La locul respectiv a ajuns și o ambulanță, dar nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva.
Nimeni nu știe ce l-a determinat pe tânăr să-și ia viața.Trupul neînsuflețit a fost ridicat pentru efectuarea necropsiei.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia