Sâmbătă, pe raza judeţului Suceava a avut loc un tragic evenimet rutier soldat cu decesul şi rănirea gravă a mai multor persoane.
Poliţiştii au fost prezenţi la faţa locului şi au încercat alături de pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi personalul medical să salveze vieţi.
Duminică seară, pentru una dintre victimele rănite grav, respectiv soția preotului Petre Gavril, Maria, s-a solicitat o cantitate însemnată de sânge pentru o intervenţie medicală care să îi salveze viaţa.
„Poliţiştii s-au mobilizat şi de această dată şi în cursul acestei dimineţi s-au prezentat la Centrul de Transfuzii Suceava pentru a dona sânge şi a fi aproape de familia greu încercată şi de victima care avea nevoie urgentă de transfuzie. Peste 30 de poliţişti suceveni au donat sânge voluntar. Sunt momente în care toată experienţa meseriei de poliţist se transpune în gesturi umane de o simplitate şi normalitate extremă, venite în sprijinul ajutorării celor la nevoie. Acum, ne rugăm cu toţii ca viaţa acestui om să fie salvată!”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, cms. Ionuț Epureanu.