Duminică 28 Aprilie 2024, Actualizat acum 118 zile 12:00 am

FOTO! Patru contrabandiști reținuți cu focuri de armă. Aveau marfă de aproape 50.000 de lei

Patru contrabandiști au fost reținuți de polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de Sus, cu focuri de armă.

Duminică, 15 octombrie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Vicovu de Sus, judeţul Suceava, au declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 13.00,  au observat pe direcţia localităţii Vicovu de Sus, patru persoane care se deplasau de la frontiera de stat spre interiorul ţării, transportând colete voluminoase.

Poliţiştii de frontieră au acţionat pentru reţinerea persoanelor în cauză, efectuând somaţiile legale prin voce, moment în care acestea au abandonat coletele şi au încercat să fugă.

Pentru reținerea bărbaților care nu s-au supus somațiilor prin voce, polițiștii au folosit armamentul din dotare, fiind trase patru focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale.
În urma acţiunii, s-a reuşit reţinerea celor patru persoane, care au fost identificate ca fiind cetățeni ucraineni, cu vârste cuprinse între 26 şi 34 de ani.

Imediat au fost informate și autoritățile de frontieră ale statului vecin, concomitent cu dispunerea unor măsuri de cercetare a zonei, ocazie cu care au fost descoperite patru colete care conţineau ţigări de provenienţă ucraineană.

S-a luat măsura conducerii celor patru cetăţeni ucraineni împreună cu coletele la sediul poliției de frontieră unde, în urma inventarierii baxurilor, s-a constatat că acestea conţin 4.250 pachete ţigări, marca Marble, de provenienţă ucraineană. Marfa, în valoare de 49.725 lei, a fost ridicată în vederea confiscării.

Cei patru cetățeni ucraineni sunt cercetați de către polițiștii de frontieră sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat și contrabandă în formă agravantă.
Lucrarea penală a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți în vederea soluționării legale.

În seara zilei de 15 octombrie, în baza acordului de readmisie încheiat între comunitatea U.E. și Ucraina, cei patru cetățeni ucraineni au fost predați de polițiștii de frontieră români autorităților de frontieră ucrainene.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. FOTO! Patru contrabandiști reținuți cu focuri de armă. Aveau marfă de aproape 50.000 de lei | Moldova24

Lăsați un comentariu

*