Ion Lungu: Am obținut o nouă repartizare a sumelor pentru termoficare, la nivelul sumei de 3.500.000 lei

16 octombrie 2017

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a mers, luni, la București pentru a discuta proiectele municipalității aflate în curs de derulare, la mai multe ministere.

„În primul rând, la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice Locale am obținut o nouă repartizare a sumelor pentru termoficare, la nivelul sumei de 3.500.000 lei, (jumătate din suma inițială). Totodată, aici am discutat despre folosirea economiilor de aprox.1.000.000 de franci elvețieni, din proiectul "Electromobilitate - vehicule electrice pentru o municipalitate verde" pe fonduri elvețiene”, susține Lungu.

Totodată, la Compania Națională de Investiții a avut discuții cu directorul general, referitor la stadiul proiectului "Sala Polivalenta Suceava".

„Am aflat că proiectul a fost aprobat la nivelul companiei şi urmează să se discute în comisia tehnico-economică de la minister. În sfârşit, la MDRAP, am discutat despre implementarea proiectului PNDL, privind reabilitarea străzii Vasile Bumbac. Acest proiect are termenul de finalizare 19.06.2018 şi am convingerea că va fi finalizat în termen. Lucrările au fost deja demarate”, a precizat Lungu.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia