Duminică 05 Mai 2024, Actualizat acum 125 zile 12:00 am

Trei secții de votare vor fi amenajate în comuna Drăgoiești. Prefectul Sucevei: Am demarat achiziția ștampilelor

Trei secții de votare vor fi amenajate în comuna Drăgoiești pentru la alegerile locale parțiale din 5 noiembrie. Acestea vor fi în cadrul căminele culturale din Lucăcești, Drăgoiești și sediul primăriei, din Măzănăești.

Alegerile au loc la Drăgoiești după ce fostul primar, Vasile Petroaie, de la PSD, și-a pierdut mandatul din cauza unor probleme medicale.

Am demarat achiziția ștampilelor care sunt obligatorii, cele patru ștampile, una pentru circumscripție electorală și trei pentru secțiile de votare. Am informat primăria comunei Drăgoiești cu privire la obligațiile pe care le are pentru asigurarea logisticii, de dotarea secțiilor de votare și pentru biroul electoral de circumscripție, fiindcă având o singură unitate administrativ teritorială cu alegeri parțiale nu avem birou electoral județean”, a declarat prefectul Mirela Adomnicăi.

Candidaturile pot fi depuse în perioada 11 – 17 octombrie, iar campania electorală se va desfășura între 22 octombrie și 4 noiembrie ora 7.00.

„Avem în vedere ca până pe data de 31 octombrie să tipărim buletinele de vot având în vedere că în data de 25 octombrie avem finalizată și ordinea candidaților pe buletinele de vot. Data de 4 noiembrie înseamnă ultima zi de  campanie electorală, până la 7 dimineața”, a mai spus prefectul Sucevei.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Trei secții de votare vor fi amenajate în comuna Drăgoiești. Prefectul Sucevei: Am demarat achiziția ștampilelor | Moldova24

Lăsați un comentariu

*