Duminică 05 Mai 2024, Actualizat acum 125 zile 12:00 am

A sunat la Poliție să reclame că hoții i-au furat motoscuterul. Cum a ajuns să fie cercetat chiar el

Un bărbat de 58 de ani, din comuna Putna, a sunat la 112, marți seară, după ce i-a fost furat motoscuterul din fața unui bar din localitate.

„În urma măsurilor operative întreprinse de polițiști, autorul furtului a fost identificat ca fiind un localnic de 44 de ani care a sustras mopedul fără să-l conducă și l-a transportat în curtea locuinței sale, aflată în proximitatea barului. Mopedul a fost recuperat și restituit persoanei vătămate”, arată polițiștii.

Cu ocazia cercetărilor, polițiștii au constatat însă că bărbatul de 58 de ani a condus mopedul pe raza comunei Putna, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat.

„În cauză s-a întocmit dosar penal, bărbatul de 44 de ani, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt calificat”, iar bărbatul de 58 de ani sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat”, ce va fi soluționat procedural”, se precizează într-un comunicat al Poliției.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*