Peste 116 milioane de lei pentru îndepărtarea riscului de inundații la Suceava. Ce lucrări sunt prevăzute

3 octombrie 2017

Administraţia de Apă Bazinală „Siret” a propus spre finanţare, din fonduri externe, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014 -2020, proiectul Managementul riscului la inundaţii în Bazinul râului Suceava. Astfel, județul Suceava ar putea obține 116,52 milioane de lei.

Banii ar urma să fie folosiți pentru lucrări de supraînălţare a digului malului stâng a râului Suceava pe tronsonul Vicovu de Sus-Frătăuţii Noi; îndiguire a malului stâng al râului Suceava în zona localităţii Frătăuţii Noi; regularizarea în regim barat a pâraielor Horodnic şi Topliţa, în localitatea Horodnic de Sus, dar şi amenajarea a 11 acumulări nepermanente.

În acest an sunt în curs de desfăşurare investiţii de peste 18 milioane de lei, respecitv regularizarea malului pârâului Remezeu, din Vicovu de Jos- 350.000 de lei; punerea în siguranţă a barajului prizei Mihoveni-2,55 de milioane de lei şi de amenajare a râului Suceava şi afluenţilor acestuia, în zona Ulma-Brodina-Straja- 1,1 milioane de lei.

De asemenea, cu 553.000 de lei, fonduri provenind de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei,  sunt lucrări de amenajare a râului Moldova şi afluenţilor acestuia, pe sectorul Fundu Moldovei-Gura Humorului, iar cu 1,71 de milioane de lei se face amenajarea râului Bistriţa, pe sectorul Iacobeni-Sabasa, în judeţele Suceava şi Neamţ.

Agenţia Naţională Apele Române a alocat 2,76 de milioane de lei pentru executarea lucrărilor de apărarea a malului drept al râului Siret în zona din amonte de staţiile de măsurare a debitelor şi de staţia hidrometrică Siret, 8,13 milioane de lei, plus  1,14 milioane de lei de la bugetul de stat pentru amenajarea râului Moldova pentru apărarea frontului de captare a municipiului Suceava, la Berchişeşti.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia