Duminică 28 Aprilie 2024, Actualizat acum 118 zile 12:00 am

Motivul pentru care una dintre cele mai iubite artiste din Bucovina nu cântă niciodată în luna aprilie

Sofia Vicoveanca bucură sufletele românilor de mai bine de 58 de ani, cu vocea ei inconfundabilă. Sâmbătă, 23 septembrie, doamna cântecului popular românesc împlinește 76 de ani, dar vârsta înaintată nu o împiedică să urce pe scenă cu același entuziasm de la debut.

Sofia Vicoveanca este o moldoveancă autentică, poartă costum popular din zona Sucevei, unde locuiește și acum, iar pe scenă nu urcă niciodată fără celebra ei trăistuță, scrie Click.

Are concerte pe bandă rulantă și susține că munca vindecă rănile sufletești. Refuză contractele în aprilie, lună în care s-a stins din viață măicuța ei:

”În luna aprilie pur și simplu rămân fără voce. De aceea evit să-mi pun spectacole în acea perioadă. Am o legătură specială cu măicuța mea, care a murit pe 24 aprilie 1990”, ne-a mărturisit Sofia Vicoveanca.

Iar soțul ei, ziaristul Victor Micu, s-a stins din viață în urmă cu 16 ani.  Era un bucureștean autentic, dar se stabilise la Suceava de dragul Sofiei Vicoveanca. Bărbatul suferise un accident cerebral, iar ambulanța a ajuns mult prea târziu. Victor Micu mai avusese probleme de sănătate, în urma cărora rămăsese cu o pareză ușoară. De frică să nu-l piardă, Sofia îi păzea respirația în fiecare seară. După acest necaz, avea să-și piardă atât fratele, cât și tatăl.

Sofia are un fiu, Bogdan Vlad, în vârstă de 46 de ani, operator la TVR, care i-a dăruit două nepoțele. Le iubește ca pe ochii din cap, mai ales că dintotdeauna și-a dorit și o fetiță: ”La nașterea băiatului, mi-a scăzut vocea cu o terță”, a mai spus artista. Sofia Vicoveanca s-a născut pe 23 septembrie 1941 în comuna Toporăuţi,  localitate aflată în apropiere de oraşul Cernăuţi. A fost unul din cei patru copii ai familiei de negustori Gheorghe şi Veronica Fusa. Și copilăria i-a fost marcată de greutăţi, tatăl său fiind luat prizonier de sovietici, după anexarea Bucovinei de Nord de către Uniunea Sovietică. Împreună cu mama sa, Sofia s-a refugiat în comuna Vicovul de Jos. Din dragoste pentru satul copilăriei, ea a împrumutat ulterior numele acestui mic colț de rai, prezentându-se pe scenă cu numele Sofia Vicoveanca.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*