Miercuri 24 Aprilie 2024, Actualizat acum 114 zile 12:00 am

Patru bărbați prinși în timp ce pescuiau ilegal pe râul Sucevița

Patru bărbați au fost prinși în timp ce pescuiau ilegal pe râul Sucevița. Ei au fost depistați, marți, de o patrulă din cadrul Poliţiei oraşului Milişăuţi. Bărbații, cu vârste între 19 și 36 de ani, trei din comuna Burla și unul din Mitocu Dragomirnei, se aflau pe raza localității Bădeuți.

Potrivit polițiștilor, aceștia „efectuau acte de braconaj piscicol în râul Suceviţa, folosind unelte interzise la pescuit și fără a poseda permis de pescuit”.

Uneltele artizanale de pescuit, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor în comun cu A.J.V.P.S. Suceava pentru a se stabili cu exactitate categoria din care fac parte.

Cei patru bărbați s-au ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „pescuit cu alte unelte sau scule neautorizate”.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Patru bărbați prinși în timp ce pescuiau ilegal pe râul Sucevița | Moldova24

Lăsați un comentariu

*