Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

Aproape 590 de șoferi trași pe dreapta de polițiștii suceveni. 12 au rămas fără permise

În perioada 01-03 septembrie 2017, în a doua parte a zilei, precum şi după lăsarea serii, în scopul impunerii unui climat de siguranţă rutieră în rândul participanţilor la trafic, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, precum şi din cadrul formaţiunilor de profil, au organizat şi desfăşurat o acţiune pentru reducerea riscului rutier datorat conducerii de vehicule sub influenţa alcoolului pe raza de competenţă.

În cadrul acţiunii au fost testaţi cu aparatul etilotest 586 de conducători auto.
Au fost aplicate 131 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 94.300 lei.
Au fost reţinute 12 permise de conducere şi au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.

În cadrul acţiunii au fost constatate infracţiuni, din care 7 alcoolemii.

Exemple:
1. La 02.09.2017, ora 01:10, un tânăr de 21 ani, din comuna Cornu Luncii, a condus autoturismul pe str. Ion Creangă, din mun. Fălticeni, având o alcoolemie de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal.
2. La 02.09.2017, ora 23:25, a fost oprit pentru control pe str. Maior Ioan, din mun. Fălticeni, autoturismul condus de un bărbat de 30 ani, din localitate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Aproape 590 de șoferi trași pe dreapta de polițiștii suceveni. 12 au rămas fără permise | Moldova24

Lăsați un comentariu

*