Biserica mare a Mănăstirii Sihăstria Putnei va fi sfințită de mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ÎPS Teofan, și arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Pimen

26 august 2017

Credincioșii sunt așteptați, duminică, 27 august, la sfințirea Bisericii mari a Mănăstirii Sihăstria Putnei. La ceremonia religioasă vor fi prezenți mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ÎPS Teofan, și arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Pimen.

„Lucrarea oamenilor a fost zidirea din piatră, lemn și culoare. Făcută cu ajutorul celor care, neluători aminte la cei ce defaimă, au adăugat sprijinul lor la jertfa monahilor, în frunte cu părintele stareț Nectarie, pentru a zidi o Casă Domnului. După rânduieli străvechi și predanii sfinte, slujba de târnosire este oferirea lucrării mâinilor nostre Domnului, Stăpânului. Mai departe, va fi lucrarea Lui. Lucrare de sfințire, de binecuvântare, de mângâiere. Toate aici, în Casa Lui. Prin slujirea celor pe care i-a rânduit a-I împlini, în chip văzut, lucrarea sfântă nevăzută. Vă așteptăm, cu mult drag, să ne fiți alături la această rugăciune de închinare. Ne vor bucura cu prezența și binecuvântarea sobor ales de arhierei - în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților - părinți stareți, preoți și diaconi”, susțin reprezentanții Mănăstirii.

Programul manifestărilor va fi următorul:

Sâmbătă, 26 august

18.00: Slujba de priveghere în cinstea zilei de duminică, a pomenirii Sfântului Cuvios Pimen cel Mare, combinata cu slujba Înnoirii bisericii, specifică rânduielii de sfințire a unui nou locaș

Duminică, 27 august

08.00: Slujba de Sfințire a apei

08.30: Slujba de Sfințire a bisericii

09.30: Sfânta Liturghie

12.00: Lansarea albumului de fotografii „Zâmbetul Împărăției”, realizat de Pr. Prof. Constantin Necula (text), dl Dragoș Lumpan (foto), dimpreună cu obștea mănăstirii

13.00: Agapa

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

One comment on “Biserica mare a Mănăstirii Sihăstria Putnei va fi sfințită de mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ÎPS Teofan, și arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Pimen”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia