Miercuri 01 Mai 2024, Actualizat acum 121 zile 12:00 am

Polițiști înjurați și amenințati cu moartea după un scandal între romi. Doar cu pistolul au reușit să-i mai potolească

Doi polițiști au fost înjurați și amenințați cu moartea după un scandal care a avut loc între niște romi din comuna Mitocu Dragomirnei.

Cei doi polițiști sunt din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata și au intervenit, miercuri seară, pentru a aplana un scandal de proporții dintr-o familie de romi. Un bărbat de 44 de ani, localnic, a sunat la 112 și a anunțat că a fost bătut de un tânăr de 26 de ani, nepotul său, din aceeași localitate.

Bărbatul le-a spus oamenilor legii că locuiește cu soția și copiii într-o casă care are aceeași curte cu locuința cumnatului său, de 53 de ani, care stă cu soția, de 47 de ani, si copiii săi, printre care și tânărul de 26 de ani.

Tânărul de 26 de ani a fost încătușat de polițiști și dus la autospeciala de poliție, unde individul  refuza să intre, iar oamenii legii l-au băgat forțat.

În acel moment, toate rudele scandalagiului au devenit agresive, i-au înjurat pe polițiști și amenințat cu moartea.

În ciuda somațiilor oamenilor legii să se îndepărteze, romii tăbărau pe ei, iar unul dintre polițiști a pulverizat cu spray iritant lacrimogen. Nici așa nu au reușit oamenii legii să scape de romi, motiv pentru care un agent de poliție a scos pistolul și a tras două focuri de avertisment în plan vertical, după ce i-a somat iar să se îndepărteze.

Noroc că la locul respectiv s-a deplasat un echipaj de mascați, care i-au imobilizat pe tatăl și fratele de 18 ani a tânărului de 26 de ani și au fost ridicați pentru audieri.

Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru „lovire sau alte violente”.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*