Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Directorul DJST Suceava: Una din cele mai mai probleme cu care se confruntă sportul sucevean este exodul celor mai buni sportivi la cluburi din țară și din străinătate

Sportivii originari din Suceava, Vatra Dornei, Cîmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Rădăuți și Fălticeni obțin constant rezultate foarte bune la nivel european și mondial confirmând statisticile care situează județul Suceava pe primele locuri la nivel național în ceea ce privește resursele umane pentru performanță sportivi pe de o parte și antrenori pe cealalta parte.

Cu toate acestea sportul din județ se confruntă cu numeroase lipsuri. Directorul de la Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, Petru Enache, dezvăluie care sunt acestea:„ resursele financiare mici în raport cu potențialul de performanță , lipsa bazelor sportive la standard modern unde se pot organiza competiții naționale și internaționale respectiv o sală polivalentă pentru jocuri sportive și un stadion cu pistă de atletism, lipsa unui cabinet de medicină sportivă dotat corespunzător, lipsa dotărilor la bazele sportive existente pentru refacerea sportivilor după efort”.

Potrivit acestuia, „una din cele mai mai probleme cu care se confruntă sportul sucevean este exodul celor mai buni sportivi la cluburi din țară și din străinătate”.

Numărul total de baze sportive din judeţul Suceava este de 264 din care: 244 baze sportive din domeniul public și privat al statului din subordinea consiliilor locale, 7 baze sportive care au aparţinut domeniului privat al statului dar acum aparţin altor persoane din circuitul privat și 13 baze sportive aflate în domeniul public al statului şi în subordinea Ministerului Tineretului si Sportului.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Directorul DJST Suceava: Una din cele mai mai probleme cu care se confruntă sportul sucevean este exodul celor mai buni sportivi la cluburi din țară și din străinătate | Moldova24

Lăsați un comentariu

*