Vineri 03 Mai 2024, Actualizat acum 123 zile 12:00 am

Povestea „pedofilului din Burdujeni“: a violat nouă băieţi şi i-a omorât pe doi dintre ei

Foto: Adevarul

Mihai Olariu a fost acuzat că, la sfârşitul anilor ’90, a violat nouă băieţi, doi dintre aceştia fiind omorâţi. Pentru faptele sale, „pedofilul din Burdujeni” a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, însă a murit în anul 2003, în Spitalul Penitenciar Dej, scrie Adevarul.

La sfârşitul anilor ‘90, un pedofil a băgat spaima în nordul Moldovei, după ce a violat nouă băieţi cu vârste cuprinse între 9 şi 15 ani, doi dintre minori fiind chiar omorâţi de cel ce a ajuns să devină cunoscut drept „pedofilul din Burdujeni”.

Pedofilul Mihai Olariu, din satul sucevean Valea Glodului, comuna Vultureşti, avea în 2000 vârsta de 47 de ani. Prima sa victimă a fost un băiat de 13 ani, pe care l-a întâlnit în primăvara anului 1998 într-un bar din zona autogării din Năsăud. Individul l-a convins pe minor să meargă într-o pădure din zonă, unde a scos un cuţit şi l-a ameninţat cu moartea. Speriat, băiatul nu a putut riposta, fiind violat anal de către pedofil.

Câteva zile mai târziu, un alt copil de 12 ani a devenit victima lui Olariu, „Pedofilul din Gara Burdujeni” operând exact în acelaşi mod. De această dată, victima a fost ademenită din apropierea Gării Burdujeni. În vara anului 1999, Olariu i-a promis unui băiat de doar nouă ani o sumă de bani dacă îl ajută să transporte nişte bagaje. Copilul a fost dus undeva în spatele gării din Paşcani, unde a fost violat anal. Câteva zile mai târziu, pedofilul avea să facă o nouă victimă, de această dată un adolescent de 15 ani fiind violat într-o pădure din apropierea gării din Iaşi.

Citeste mai mult: adev.ro/ots4wq


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*