Sâmbătă 27 Aprilie 2024, Actualizat acum 117 zile 12:00 am

Acțiuni de informare desfășurate de inspectorii muncii suceveni privind munca nedeclarată

În perioada 14 iunie 2017-31 august 2017, Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava desfăşoară acţiuni de informare şi conştientizare cu privire la transformarea muncii nedeclarate în muncă declarată, prin care se urmăreşte informarea entităţilor, persoane fizice şi persoane juridice, care desfăşoară activitate în domeniile care înregistrează o incidenţă crescută a muncii nedeclarate: construcţii, exploatarea şi industrializarea lemnului, alimentaţie publică, agricultură, industria textilă, micul comerţ, micii transportatori, industria alimentară şi prestările de servicii precum şi informarea cetăţenilor, foşti, actuali ori viitori salariaţi în aceste domenii, cu precădere a grupurilor de persoane cu nivel de educaţie scăzut, persoane din zone izolate şi/sau defavorizate, elevi de liceu, studenţi etc.

Informările vizează următoarele aspecte:
– Principalele reglementări cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractului individual de muncă;
– Prevederile legale privind timpul de muncă şi timpul de odihnă;
– Elementele care trebuie înregistrate în registrul general de evidenţă a salariaţilor şi termenele de transmitere a acestora;
– Intensificarea, în perioada următoare, a acţiunilor de control privind identificarea şi combaterea muncii nedeclarate, în toate domeniile de activitate.
În acest sens, inspectori de muncă din cadrul SCRM vor participa în perioada 14.06.2017-31.08.2017 la întrunirile organizate la: Primăria Suceava, Primăria Gura Humorului, Primăria Câmpulung Moldovenesc, Primăria Rădăuți, Primăria Vatra Dornei, Primăria Fălticeni, Primăria Siret, Direcția Silvică – Romsilva,  DGASPC.

 

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*