Copilă de 12 ani luată de ambulanță după ce a fost lovită de o mașină

2 iulie 2017

O copilă de 12 ani a fost luată de ambulanță și dusă la spital, sâmbătă seară, după ce a fost lovită de o mașină. Potrivit polițiștilor, în timp ce conducea autoturismul pe strada Ion Neculce din municipiul Suceava, un localnic de 64 de ani, a surprins şi accidentat ușor o minoră de 12 ani, din localitate, care, în calitate de pieton, s-a angajat în traversarea drumului public prin loc nepermis şi fără să se asigure.

Victima a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, însă nu a rămas internată.

„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează într-un comunicat al Poliției Suceava.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

One comment on “Copilă de 12 ani luată de ambulanță după ce a fost lovită de o mașină”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia