Marti 14 Mai 2024, Actualizat acum 134 zile 12:00 am

Accident cu o căruță și un autoturism. Un bărbat a fost rănit

Un accident în care a fost rănit un bărbat de 56 de ani a avut loc, joi, la Baia. Potrivit polițiștilor, în timp ce conducea atelajul hipo înregistrat la ieşirea din curtea unei societăţi comerciale în strada Ştefan cel Mare din localitatea Baia, un localnic de 81 de ani, nu a acordat prioritate de trecere şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 39 de ani, din aceeași localitate.

În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a unui bărbat de 56 de ani, din localitate, pasager în atelajul hipo, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale fără a rămâne internat.

Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul Poliției Suceava.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Accident cu o căruță și un autoturism. Un bărbat a fost rănit | Moldova24

Lăsați un comentariu

*