Marti 07 Mai 2024, Actualizat acum 127 zile 12:00 am

S-au urcat la volan beți sau fără permise de conducere. Polițiștii i-au tras pe dreapta și le-au „oferit” dosare penale

Mai mulți șoferi s-au urcat la volan băuți sau fără permise de conducere, miercuri, dar au dat nas în nas cu polițiștii. Oamenii legii i-au tras pe dreapta și i-au sancționat.

Un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Fălticeni a oprit pentru control pe str. Armatei din localitate, autoturismul condus de un bărbat de 60 de ani, din comuna Preutești.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

Un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei a oprit pentru control pe DJ 172D, din comuna Coşna, autoturismul condus de un localnic de 29 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Un echipaj de poliție a oprit pentru control pe str. Văleni, din localitatea Plopeni, orașul Salcea, autoturismul condus de un bărbat de 49 de ani, din municipiul Suceava.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul are permisul de conducere anulat din 01.04.2017, prin decizia Judecătoriei Suceava.
Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat conducătorului auto să se supună testului cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat, motiv pentru care, a fost condus la spital, unde, i s-a recoltat o singură probă biologică în vederea stabilirii alcoolemiei, acesta refuzând-o pe cea de-a doua.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană a cărei permis de conducere i-a fost anulat” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Un echipaj de poliție a oprit pentru control pe str. Ștefan cel Mare, din orașul Vicovu de Sus, autoturismul condus de un tânăr de 20 de ani, din comuna Putna.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. S-au urcat la volan beți sau fără permise de conducere. Polițiștii i-au tras pe dreapta și le-au „oferit” dosare penale | Moldova24

Lăsați un comentariu

*