Sâmbătă 04 Mai 2024, Actualizat acum 124 zile 12:00 am

Lansare de carte cu prilejul împlinirii a trei decenii de existență a Școlii Gimnaziale „Miron Costin” din Suceava

Școala Gimnazială ”Miron Costin” Suceava organizează vineri, 26 mai 2017, ora 10.00, în sala Auditorium „Joseph Schmith” a Universității „Ștefan cel Mare”, evenimentul prilejuit de lansarea volumului „Pagini de cronică”, lucrare monografică dedicată aniversării celor trei decenii de existență a instituției noastre de învățământ.

Vor participa peste 150 de invitați: reprezentanți ai Primăriei Suceava, ai Prefecturii, ai Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava, alături de foști directori ai școlii, actuale și foste cadre didactice, absolvenți care ne-au făcut cinste.

Deși are o istorie scurtă, fiind dată în folosință în anul 1986, Școala Generală nr. 11 Suceava, cum a fost numită multă vreme, are toate ingredientele pentru a fi o școală cu istoric. Să fii cea mai mare școală din țară odinioară (3913 de elevi în anul 1995 – 1996) și cea mai mare din județ acum (1330 de elevi în anul 2017) este un lucru de poveste. Toate au evoluat rapid, de la numărul de elevi și profesori la spațiul școlar sau performanțele elevilor.

Născută din neantul politicii nataliste, urbanizatoare și industriale a regimului comunist, școala și-a conturat identitatea și stilul propriu, transformându-se etapă după etapă, într-un timp scurt, sub bagheta managerilor, dascălilor, la școala care poate impune principii comunității. Dacă anii 90 au stat sub semnul extinderii și reorganizării, primii ani ai noului mileniu s-ar putea caracteriza cel mai bine prin sintagma ”consolidare prin ajustare”: reducerea numărului de elevi a dus la o dureroasă restrângere de activitate în rândul cadrelor didactice, dar a impus și schimbarea modului de gândire și acțiune: dintr-o școală care avea ca obiectiv primordial realizarea educației elevilor, ea s-a transformat ușor într-o unitate în care calitatea și performanța primează. Perioada de după anul 2007 a fost cea mai rodnică.

În fiecare an cel puțin un elev a participat la faza națională, iar cele mai răsunătoare rezultate sunt premiile I obținute de elevii Talpalariu Iulia Georgiana la faza națională a Olimpiadei de geografie și elevul Ursulean Andrei la faza națională a Olimpiadei de educație tehnologică,dar și premiul al II-lea la Olimpiada de astronomie și astrofizică, obținut de elevul Rebenciuc Paul Florin, loc ce i-a adus participarea la faza internațională desfășurată în Bulgaria (2016).


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*