Vineri 29 Martie 2024, Actualizat acum 88 zile 12:00 am

Transport ilegal de lemne, depistat de polițiști la Marginea

O patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control, sâmbătă, pe DN 2E, pe raza comunei Marginea, autoutilitara condusă de un bărbat de 45 de ani, din comuna Suceviţa, angajat al unei societăți comerciale din localitate, care transporta material lemnos.

În urma verificării documentelor, polițiștii au constatat neconcordanțe între materialul lemnos transportat și cel înscris în avizul de însoțire, motiv pentru care, s-a solicitat sprijin personalului silvic din cadrul Ocolului Silvic Marginea, care, în urma inventarierii, au stabilit faptul că bărbatul transporta 14,78 m.c. material lemnos și nu 10,48 m.c. menționați în acte.

Totodată, s-a constatat faptul că, întreaga cantitate de material lemnos transportată nu corespundea din punct de vedere al numărului de piese, al diametrului acestora, precum și al lungimii, în sensul că, au fost identificate mai multe piese decât numărul înscris în aviz, iar diametrele acestor piese nu corespundea cu datele din avizul prezentat pentru control.

„În cauză, s-a dispus confiscarea cantității de 14,78 m.c. material lemnos în valoare de aproximativ 3.000 lei, ce a fost predată în custodia Ocolului Silvic Marginea și sancționarea contravențională a societății transportatoare pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010. Întrucât pentru transportul de material lemnos identificat exista un cod unic generat de aplicația informatică pe linie de silvicultură, conform legislației, nu se prevede confiscarea mijlocului de transport folosit la săvârșirea faptei”, se precizează într-un comunicat al Poliției Suceava.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Transport ilegal de lemne, depistat de polițiști la Marginea | Moldova24

Lăsați un comentariu

*