A băut peste măsură, a distrus mașina poliției și i-a tras un cap în figură unui polițist. Individul a fost arestat

18 mai 2017

Un individ, în vârstă de 30 de ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, miercuri, după un scandal monstru pe care l-a făcut cu o seară în urmă într-un bar din Frasin.

Ioan Popescu este cercetat pentru ultraj și tulburarea ordinii și a liniștii publice.

Procurorii au arătat că la data de 16 mai 2017, C. G., agent sef principal de poliţie în cadrul IPJ Suceava- Politia orașului Frasin, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a fost direcţionat, impreuna cu agent de politie F.M.M la localul aparținând societății S.C. Hattric Bet S.R.L Frasin, intrucat, o persoana, identificată ulterior ca fiind inculpatul Popescu Ioan, aflata in stare de ebrietate, distruge bunuri ale unitatii.

După sosirea organelor de poliţie, individul s-a manifestat agresiv. La un moment dat, inculpatul a aruncat cu o sticla către autospeciala organelor de politie, spargand parbrizul acesteia, iar ulterior, dupa ce a fost incatusat, a lovit cu capul agentul șef C.G., in zona fetei, cauzându-i leziuni ce necesită pentru vindecare 5-6 zile îngrijiri medicale.

„La data de 17.05.2017, inculpatul a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Gura Humorului cu propunere de arestare preventivă, care a fost admisă, fiind emis mandatul de arestare preventivă pentru 30 zile”, precizează procurorii.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 comments on “A băut peste măsură, a distrus mașina poliției și i-a tras un cap în figură unui polițist. Individul a fost arestat”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia