Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

Studenţii vor primi bursă şi în perioada vacanţei de vară

Studenţii vor primi bursă şi în perioada vacanţei de vară, în cuantum de 201 lei, a decis Parlamentul. Deputaţii au dat marţi vot de admitere proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 2/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative.

Proiectul prevede ca, începând cu luna iunie 2017, să fie majorat cu 20% cuantumul brut al salariilor de bază aflate în plată pentru personalul oficiilor teritoriale pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi cooperaţie, personalul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, agenţiilor judeţene pentru protecţia mediului şi gărzilor naţionale de mediu şi Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, personalul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi a comisariatelor regionale şi judeţene pentru protecţia consumatorului.

Deputaţii au acceptat în cadrul dezbaterilor și un amendament al PNL, respins inițial de comisiile de buget şi muncă, care vizează ca studenţii să primească bursă şi în perioada vacanţei de vară, în cuantum de 201 lei, pentru eforturile depuse şi protecţia socială a acestora.

Deputații au justificat această propunere prin faptul că în vacanţă sunt foarte multe activităţi extra-curriculare. De la tribună, deputatul PSD Florin Ciolacu a anunţat că parlamentarii social-democraţi susţin amendamentul Opoziției, astfel că propunerea a fost adoptată de plen.

Sursa: Libertatea


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Studenţii vor primi bursă şi în perioada vacanţei de vară | Moldova24

Lăsați un comentariu

*