Tânăr cercetat pentru patru infracțiuni după ce a fost oprit în trafic de polițiștii din Marginea. Vezi ce a făcut!

16 mai 2017

Un tânăr de 20 de ani, din orașul Vicovu de Sus, s-a ales cu dosar penal pentru nu mai puțin de patru infracțiuni după ce a fost oprit, luni după-amiază, de o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, pe DN 2E, pe raza comunei Marginea.

El circula cu un  autoturism înmatriculat în străinătate și le-a prezentat polițiștilor documentele autoturismului și un permis de conducere eliberat de autoritățile ucrainene.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu deține permis de conducere emis de autoritățile române și nu a deținut vreodată pașaport românesc valid care să-i permită trecerea frontierei de stat în Ucraina, în vederea obținerii permisului de conducere. Întrucât existau suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere prezentat, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul fără permis de  conducere”, ”complicitate la fals material în înscrisuri oficiale”, ,,uz de fals” și ,,fals material în înscrisuri oficiale”, ce va fi soluționat procedural”, se precizează într-un comunicat al Poliției.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

One comment on “Tânăr cercetat pentru patru infracțiuni după ce a fost oprit în trafic de polițiștii din Marginea. Vezi ce a făcut!”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia