Joi 02 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

Grevă la Finanțe. Ce nemulțumiri au protestatarii

Angajaţii Administrației Finanțelor Publice Suceava, dar și ai Trezoreriei au intrat în grevă, luni dimineață. Oamenii au oprit lucrul, fiind nemulțumiți de proiectul Legii salarizării, care dacă ar intra în vigoare ar urma să ducă la scăderea salariilor celor din domeniul Finanțelor.

Angajații din Finanțe „nu beneficiază de sporuri, bonusuri sau alte venituri suplimentare, fiind incompatibili cu orice altă funcție care poate aduce venituri suplimentare. Guvernul României decât să plătească 35.000 de consultanți fiscali nou angajați, cu salarii de 10.000 lei, dublu față de un salariat al sistemului Ministerului Finanțelor Publice, mai bine ar plăti decent cei 25.000 de salariați responsabili cu colectarea veniturilor statului, fiind o investiție mai realistă, corectă și cu efecte în timp, care ar duce la atragerea și păstrarea personalului bine pregătit, care să poată face față noilor cerințe în implementarea politicii fiscale”, susțin reprezentanții sindicatului Alianța Națională Sed Lex.

Protestatarii avertizează că greva are o perioadă nedeterminată de timp, ceea ce ar putea duce la „blocarea activității de colectare și a activităților de relații cu publicul”.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*